AcasăȘtiri BihorPersoană cu dizabilități găsită carbonizată în propria casă

Persoană cu dizabilități găsită carbonizată în propria casă

O scenă deosebit de tragică s-a petrecut astăzi, în localitatea Chișirid, unde un bărbat de aproximativ 69 de ani, cu dizabilități, a fost găsit carbonizat în casa sa.

Alarma a fost dată în jurul orei 14:00, după ce un agent de poliție aflat în zonă a observat fum și a anunțat imediat pompierii. La fața locului au ajuns echipajele de intervenție ale Detașamentelor 1 și 2 Oradea, mobilizate cu autospeciale de stingere și ambulanța SMURD.

Incendiul se manifesta mocnit într-o cameră a locuinței, iar în timpul misiunii, salvatorii au descoperit victima, din nefericire, fără viață.

Cauzele probabile ale izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,158FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI