AcasăȘtiri BihorO autoutilitară și o hală cuprinse de flăcări în toiul nopții

O autoutilitară și o hală cuprinse de flăcări în toiul nopții

Un incendiu deosebit de violent a izbucnit în zorii zilei de vineri, 16 mai, în localitatea Sârbi, afectând grav o construcție și o autoutilitară aflate pe strada principală. Alarma a fost dată în jurul orei 04:05, moment în care mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate de urgență la fața locului.

Intervenția a fost coordonată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor. Au fost trimise echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard, cu o autospecială de stingere și ambulanța SMURD, dar și un echipaj din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială tip ABROLL.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat și extrem de violent, cuprinzând în totalitate o autoutilitară și o construcție din apropierea acesteia. Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile din interiorul clădirii, amenințau să se extindă la o locuință aflată la doar doi metri distanță și la alte două autovehicule parcate în apropiere.

După o luptă contracronometru, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ o oră și 15 minute. Intervenția a continuat până în jurul orei 08:20 pentru identificarea și stingerea focarelor ascunse, dar și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului.

Echipajele de intervenție au evacuat din clădirea cuprinsă de flăcări 20 de butelii cu freon, 2 butelii de oxigen și 2 butelii de azot, prevenind astfel un dezastru de proporții și mai mari. Totodată, au fost salvate casa aflată în imediata apropiere, două autoturisme și un generator de curent tractabil.

Pagubele materiale sunt însemnate: au fost distruse o autoutilitară, acoperișul unei clădiri de circa 100 de metri pătrați și numeroase bunuri din interior – șase motociclete de tip cross, scule și echipamente electrice, laptopuri, un sistem de sonorizare și mobilier.

Cercetările preliminare indică drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, de la care focul s-ar fi extins de la autovehicul la construcția alăturată.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,122FaniÎmi place
1,721CititoriConectați-vă
1,041CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI