Ziua Femeii sau Ziua Mamei (în unele țări) se sărbătorește încă din Antichitate. Evenimentul avea loc primăvara, când era celebrată zeița Rhea, mama tuturor zeilor. La începutul secolului al XIX-lea, în Anglia, a fost menționată „Duminica mamei”. În anul 1909, pe 28 februarie, în Statele Unite s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Femeii, ca urmare a unei inițiative a Partidului Socialist American.
Femeile sunt speciale. O știm cu toții. Ne gândim la ele, le iubim și le admirăm. Scriitorii au scris romane și poezii despre ele, tocmai pentru că sunt jumătatea cea mai sensibilă și frumoasă din viețile noastre. Femeia este fereastra prin care extraordinarul pătrunde în lume.
După Napoleon, „O femeie frumoasă place ochilor, o femeie bună place inimii; una este o bijuterie, cealaltă o comoară.” Toate popoarele civilizate au respectat femeia. Oare de ce? Pentru că, așa cum spunea James Clavell, „Din pasiunea unei femei izvorăște viața eternă.”
Erin McKean afirma: „Nu trebuie să fii frumoasă. Nu datorezi frumusețe nimănui. Frumusețea nu este o chirie pe care o plătești ca să ocupi un loc pe care scrie – femeie.”
Unii spun că femeile sunt de două categorii: mame și iubite. Dacă le comparăm cu anotimpurile, femeia-mamă este ca anotimpul ploios – îți oferă hrană, te ocrotește, îți alungă lipsurile și te împlinește prin propriile sale sacrificii. Iar femeia-iubită este ca primăvara – plină de mister, farmec și o liniște care îți trezește fiorii pasiunii.
Arnold Haultain spunea: „O femeie poate spune mai multe printr-un oftat decât un bărbat într-o slujbă.” Un lucru este cert: femeile ne iubesc pentru defectele noastre. Dacă avem destule (și chiar avem), ele ne vor ierta totul, chiar și „uriașele noastre intelecte.”
Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost inițial expresia luptei femeilor pentru drepturi egale cu bărbații, pentru condiții de muncă mai bune, salarii mai mari și dreptul la vot. Am putea spune, fără să greșim, că ceea ce cunoaștem astăzi ca sărbătoare de 8 Martie își are rădăcinile în protestele desfășurate la New York, în urmă cu mai bine de o sută de ani, ne explică istoricul arădean Ioan Țicu.
Încă din Biblie, sunt prezentate multe femei de la care putem învăța lecții valoroase:
• Eva – prima femeie menționată în Biblie, a fost creată ca ființă perfectă, înzestrată cu liber-arbitru și capacitatea de a cultiva calități divine. Totuși, ea a fost înșelată și a ales să nu asculte de porunca lui Dumnezeu, ceea ce a dus la consecințe grave. (Geneza 1:27; 3:1-6)
• Maria (mama lui Isus) – o tânără iudeică, virgină la momentul în care a rămas însărcinată cu Isus, Fiul lui Dumnezeu, printr-un miracol divin.
• Abigail – o femeie înțeleaptă și umilă, apreciată pentru frumusețea ei fizică și sufletească. (1 Samuel 25:3)
• Ana – mama lui Samuel, profet renumit în Israelul antic. (1 Samuel 1:1-2)
• Dalila – femeia de care s-a îndrăgostit Samson, dar care l-a trădat. (Judecătorii 16:4-5)
Ziua Femeii este o sărbătoare internațională de care fiecare persoană de sex feminin ar trebui să se bucure. Este simbolul ambiției și răbdării de care fiecare femeie a dat și continuă să dea dovadă. Pentru asta și pentru toate celelalte calități minunate, merită ca, pe 8 Martie, să fie sărbătorită din suflet și din inimă!
Pentru că „Dumnezeu este cu ea și ea nu va cădea niciodată!” (Psalmii 46:5)

































