„Duminică, 25 iunie a.c., la ora 03.05, poliţiştii Secției nr.1 de Poliţie Rurală Borod au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că un autoturism parcat pe marginea drumului comunal 172/A, în localitatea Lugașu de Sus a fost acroșat de un alt autoturism care circula înspre Aușeu și care, după impact, și-a continuat deplasarea, iar după încă 100 de metri a pătruns în șanţul din partea stângă a părţii carosabile”, potrivit agentului principal Ioana Lascău de la Biroul de presă al IPJ Bihor.
La faţa locului, poliţiştii rutieri au identificat cu operativitate persoana bănuită că ar fi condus autoturismul implicat în acroşaj ca fiind un bărbat de 31 de ani, din localitatea Aștileu.
În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă, a mai adăugat Lascău.

































