Meteorologii de la AccuWeather.com au emis un avertisment de vreme rea în unele părți din Europa de Est și din Peninsula Balcanică, inclusiv în România, potrivit observator.tv .
Vremea cea mai rea urmează să afecteze Serbia, vestul României, Ungaria, estul Slovaciei și sud-vestul Ucrainei, spun meteorologii accuweather.com. Există riscul apariţiei inundaţiilor, iar rafalele puternice de vânt vor fi capabile să producă și tornade.
“Cea mai mare amenințare va fi după-amiază și seara. Cel mai mare risc pentru tornade se va extinde din nord-estul Serbiei până regiunea de frontieră a Ungariei și României”, a spus meteorologul Tyles Roys.
Potrivit acestuia, oraşele cele mai afectate vor fi Belgradul, Timişoara şi Budapesta.
Sunt aşteptate tot în această perioadă furtuni cu trăsnete și ploi și in Grecia, Polonia, Belarus și vestul Ucrainei.

































