În perioada 8 – 9 iulie, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au desfășurat ample acţiuni pe şoselele bihorene, pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
În noaptea de 8 spre 9 iulie, în intervalul orar 23.00 – 07.00, acțiunile polițiștilor rutieri s-au concentrat pe raza municipiului Oradea și a localităților limitrofe, Băile Felix și Băile 1 Mai, fiind implicați 47 de polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier, de la Biroul Rutier Oradea, împreună cu polițiști de la Biroul de Ordine Publică Oradea, de la Poliția stațiunii Băile Felix, de la Secția nr.5 de Poliție Rurală Oradea, alături de polițiști de la Secția nr.3 de Poliție Rurală Biharia și de la Biroul Rutier Beiuș.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 48 de ore, au fost aplicate 281 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 115.475 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 46 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute 21 de certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor au fost efectuate 920 de tesări cu aparatul etilotest și 11 testări cu aparatul drugtest.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 137 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 34 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați 15 bicicliști, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, trei sancțiuni au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, patru pentru lipsa ITP, două pentru neacordarea priorității de trecere, au fost sancționate două opriri neregulamentare, iar 60 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Șoferi drogați
Sâmbătă, 9 iulie, la ora 00.30, pe strada Primăriei din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.
Tot sâmbătă, 9 iulie, în jurul orei 00.30, pe drumul comunal din afara localității bihorene Păușa, a fost depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor cu efect psihoactiv, după rezultatul pozitiv obținut la testarea rapidă de drog.
Conducătorilor auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
Șoferi băuți
Sâmbătă, 9 iulie, la ora 02.05, pe Calea Bihorului din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 28 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere.
Tot sâmbătă, 9 iulie, la ora 04.52, pe B-dul Dimitrie Cantemir din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat din Macedonia, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, sâmbătă, 9 iulie, la ora 04.57, pe drumul județean 190F Abrămuț – Sînlazăr, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat
Tot sâmbătă, 9 iulie , la ora 01.02, pe strada Corneliu Baba din municipiul Oradea, a fost depistat în tarfic un bărbat de 41 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

































