​LANSARE DE CARTE

375
Foto © AlesdOnline.ro

Preotul Ioan Aurel Bolba, cunoscut publicului și în calitate de  scriitor, autor a zece cărți, „recidivează cu cea de-a doua ediție revizuită și adăugită „Episcopi ortodocși ai Oradiei”. În „Cuvânt Înainte” autorul motivează apariția acestei  ediții pentru a completa la zi șirul întâistătătorilor succedați pe scaunul episcopal al Oradiei. Un alt temei pentru retipărirea cărții este împlinirea a 320 de ani de când „Diploma Leopoldină” din 4 martie 1695 îl confirmă pe Efrem Banianim ca episcop al Oradiei și Agriei, urmat în scaun de Petru Hristofor (1708 – 1712), iar din 1712 până la Războiul de Reîntregire a Neamului, Episcopia Oradea rămâne fără episcop.  Și în sfârșit , tot în anul 2015 sau împlinit 95 de ani , de când Regele Ferdinand , după ce țara a fost Reîntregită (30 dec. 1918) a promulgat legea de înființare a Episcopiei Oradiei( 30 august 1920)Această carte este o monografie biografică a întâistătătorilor Eparhiei Oradiei, care au ocupat scaunul episcopal timp de 95 de ani și evoluția fenomenului religios în acest mirific colț de țară românesc. Foarte bine documentat, utilizând un limbaj specializat și un stil gazetăresc, autorul creionează , viața, studiile, activitatea misionar pastorală, teologică și ecumenică a celor 7 ierarhi, slujitori ai bisericii ortodoxe românești , dorind să lase mărturie despre aceste figuri luminoase de vastă cultură, care au contribuit la menținerea credinței ortodoxe în spațiul geografic al din nord – vestul țării. Lucrarea de față, arată în „Prefață” dr. Stelian Gomboș, este (re) scrisă cu multă dragoste , abnegație și conștiință istorică apologetică și misionară de către părintele ioan Aurel Bolba cu seriozitate, maturitate și discernămnânt duhovnicesc. Dacă ar trebui să-i facem o scurtă caracterizare sau un rezumat cărții de față, vom aprecia că este o lucrare mai ales de sinteză, dar care surprinde și unele detalii, ori nuanțe din biografiile celor șapte ierarhi și viața acestei eparhii a Bisericii Ortodoxe Române, în această perioadă istorică interbelică, modernă și contemporană deosebit de bogată și foarte variată în multe și diferite evenimente. Cartea a fost lansată la Biblioteca orășenească „Octavian Goga” din Aleșd, joi 8 septembrie 2016, un loc predestinat unei astfel de manifestări, printre rafturile cu cărți, unde cu siguranță își va găsi locul de cinste și această carte. Este cea de a treia lansare a unor cărți a preotului Ioan Aurel Bolba, în biblioteca din Aleșd: „Pelerini în Țara Sfântă”,noiembrie 2013; „Figuri luminoase de ierarhi și preoți cărturari”, octombrie 2014, precum și cartea de față, septembrie 2016. După o scurtă prezentare a vieții și operei sale de către Georgeta Ardelean , responsabila bibliotecii și amfitrioana evenimentului, a luat cuvântul autorul , care a făcut o frumoasă prezentare a personajelor descrisă în carte . Un desăvârșit orator, vocație desăvârșită în calitate de slujitor al altarului, calmul și vocabularul elevat au captat atenția auditoriului timp de 45 de minute, trezind curiozitatea celor prezenți de ași procura cartea cu autograful autorului. A urmat un dialog despre  menirea bisericii în educarea moral – creștină a tineretului, discuții la care și-au adus aportul  cei doi preoți prezenți la eveniment și cadre didactice.
                                                                                           Nicu Răcuciu        

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

 
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.