AcasăȘtiri InternaționaleÎntreaga Italie intră în carantină din cauza crizei coronavirusului

Întreaga Italie intră în carantină din cauza crizei coronavirusului

Italia își extinde măsurile stricte de carantină pentru coronavirus în întreaga țară.

Premierul italian Giuseppe Conte a declarat că măsurile, care vor intra în vigoare marți, au fost necesare pentru apărarea celor mai fragili membri ai comunității.

El a adăugat că cel mai bun lucru pentru cetățenii Italiei este să rămână acasă. Toate evenimentele sportive – inclusiv meciurile de fotbal – au fost suspendate la nivel național, instituțiile de învățământ vor fi închise și bisericile vor fi închise.

Măsura presupune că nimeni nu iese și nimeni nu intră în această țară fără o aprobare specială, care se poate referi doar la familie, sănătate și condiții speciale de muncă.

Decizia a fost luată după ce numărul persoanelor infectate a ajuns la 9.172, iar cel al morților se apropie de cinci sute. 133 de decese s-au înregistrat numai în ultimele 24 de ore.

Italia este cea mai grav afectată țară după China.

Știre in curs de actualizare …

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,240FaniÎmi place
1,734CititoriConectați-vă
1,039CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI