AcasăȘtiri BihorFemeie, salvată dintr-un incendiu de pompieri

Femeie, salvată dintr-un incendiu de pompieri

Marți, 22 ianuarie, în jurul orei 20.15, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” cu privire la producerea unui incendiu într-un mic punct termic dezafectat, de pe strada Forajului din municipiul Oradea.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate, pompierii Detașamentului 1 Oradea, care, utilizând scara de fereastră, au coborât într-un canal adânc de aproximativ doi metri din interiorul punctului termic, unde au găsit o persoană fără adăpost, care dormea în apropierea focarului de incendiu. Pompierii militari au evacuat de urgență femeia, salvându-i astfel viața și au procedat la stingerea incendiului care se manifesta la deșeurile textile și de carton din interiorul canalului.

Din fericire, femeia, în vârstă de 40 de ani, nu a fost rănită, aceasta fiind evacuată de salvatori înainte de a se intoxica cu fum sau de a suferi arsuri.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,241FaniÎmi place
1,734CititoriConectați-vă
1,040CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI