AcasăȘtiri Bihor(Video) Şoferul care a provocat accidentul mortal din Huedin este un fost...

(Video) Şoferul care a provocat accidentul mortal din Huedin este un fost poliţist şi a fost filmat beat sau drogat în vara acestui an

Tânărul care a provocat accidentul mortal de la Podul Vinerii, de lângă Huedin, se numește Simion Moldovan și avea 31 de ani. Bărbatul este singurul copil al avocatului din Huedin – Simion Moldovan. Mama lui Simi Moldovan este secretară la Poliția Huedin. Simi Moldovan, fost polițist dat afară din sistem, se afla la volanul autoturismului Audi, duminică dimineața, când a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un autoturism Peugeot, scrie ZiarulClujean.ro.

Din Peugeot au murit două persoane nevinovate, respectiv șoferul și pasagerul. Simi Moldovan a decedat și el, iar alte două persoane din autoturismul condus de acesta au fost rănite grav.

Tânărul ar fi intrat în atenţia presei după ce ar fi fost filmat într-o stare avansată de ebrietate sau sub efectul unor substanţe interzise, la sfârşitul lunii august, în curtea unor prieteni, în timp ce zace inconștient lângă un autoturism. Imaginile din vară au fost publicate de INFOHuedin.ro.

Oamenii din Huedin acuză că Simion Moldovan se bucura de protecție din partea polițiștilor din oraș și conducea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise fără probleme.

Cadavrele celor trei tineri au fost transportate la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca pentru necropsie. Anchetatorii vor să afle dacă în sângele celor doi șoferi se găsesc urme de consum de alcool sau substanțe interzise.

Imaginile de la accident sunt devastatoare. Impactul a fost atât de puternic, încât bucăţi din maşini au sărit pe câmp, inclusiv motorul maşinii Peugeot lovite de Audi.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,148FaniÎmi place
1,729CititoriConectați-vă
1,041CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI