Stadion: Crișul
Spectatori : cca. 150
Au marcat: pop Sergiu ( 28 din 11 m.)/Chișe C ( 65 ), Buzgău ( 21, 82)
C.G. Balogh Cl, Dumiter, Pop// Buzgău
C.R. Toderici (70)
Arbitrii: Cozac Vasile, Laza Andrei, Ilea Diana
Obs. A.J.F. Pirte Gheorghe.
CRIȘUL: Țîrtea, Mărghitaș, (55 Crăciunea), Mândrilă, Balogh Claudiu( 80 Balogh I), Gubici, Bot, Toderaș,Dumiter, Pop S. Șoit (52 Dordea) Antrenor: Viorel Domocoș
CS MĂDĂRAS: Bălaj, Pop, Sala, (85 Kadar), Petrican V. Petrican A Lezeu,Pereț, Chișe C. Nistor, (75 Mughiuruș), Buzgău, Chișe R Antrenor: Kadar Lorand
Una caldă , una rece. Așa se întâmplă când îți subestimezi adversarul. Gazdele au intrat pe teren, deconectați de importanța meciului, încrezători că vor câștiga meciul cu o victorie la scor, având în vedere înfrângerea severă a oaspeților în etapa trecută și rezultatul de excepție obținut de ei în fața Borșului. Dar nici un meci nu seamănă cu altul. Desfășurarea jocului a infirmat calculele și previziunile gazdelor, primind o lecție de cum trebuie abordat fiecare meci, indiferent de poziția în clasament și antecedentele adversarului. Concentrarea și determinarea trebuie să fie elemente definitorii . Dușul rece primit de aceeași jucători care cu doar 4 zile înainte au practicat un joc de toată frumusețea la cote valorice înalte, în fața celor din Mădăras, cu excepția primelor 20 de minute , au presta un joc „încâlcit”, fără orientare tactică, fără scheme de joc, cu pase la adversar, nesincronizare atât în apărare cât și în atac .La acest meci lipsit de „fotbal” și-au adus contribuția și arbitrii asistenți care n-au semnalizat poziții flagrante de ofsaid , faze din care sau înscris 2 goluri de către oaspeți. Această situație a creat stare de nervozitate în teren, gazdele pierzându-și luciditatea n-au putut intra într-un joc normal și eficient. În primele 20 de minute gazdele sau aruncat în atac încercând să se impună și să înscrie repede. Oaspeții surprinși de forța de atac a gazdelor sau masat în propriul careu apărând cu disperare poarta proprie, nereușind în 15 minute să treacă de centrul terenului. Dar ineficiența atacanților i-a invitat pe oaspeți la atac, care cu calm și organizat au dveni periculoși în careul gazdelor. Buzgau (21) aflat în careu în poziție de ofsaid nesemnalizat de la tușe,motiv pentru care gazdele sau oprit așteptând oprirea jocului, reia în plasă o centrare de pe dreapta și înscrie 0-1. Replica gazdelor vine în minutul 28 când Sergiu Pop înscrie din penalti ca urmare a unui fault în careu și 1-1. În repriza secundă Chișe C (65) nemarcat și în poziție de ofsaid șutează din colțul careului de 16 m. și înscrie pe jos la rădăcina barei și 1-2.Urmează eliminarea lui Toderaș (70) și jocul gazdelor întră în impas pe fondul nervilor și în inferioritate , facilitând oaspeților să înscrie din nou prin același Buzgău (82), din pasa lui Lezeu, fără a fi „deranjat” de nimeni. 1-3. Meci urât, ce trebuie repede uitat, dar care să constituie o alarmă pentru antrenori și jucători în perspectiva meciurilor următoare.
FETIȚE FOTBALISTE ÎN ACȚIUNE.
Din inițiativa lui Ciprian Fogarași și Mihai Lele, care și-au propus înființarea unei secții de fotbal fete la Clubul Crișul, s-a realizat prima ieșire în public a 12 fetițe de 9-12 ani, în pauza meciului de seniori, care au fost împărțite în două echipe. Lupta „acerbă” pentru balon a produs „grămezi” ca la rugby . În joc n-a intervenit arbitrii lăsând la voia instinctului jocul micuțelor. S-a observat câteva fetițe talentate care prin antrenamente pot deveni cu adevărat fotbaliste.
Felicităm inițiativa și așteptăm o viitoare echipă de fotbal a fetelor care să îi concureze pe băieți.
Nicu Răcuciu


































