
Consiliul Judeţean Bihor a transmis, luni, un comunicat de presă în care se precizează că s-au făcut progrese în ceea ce priveşte racordarea parcului industrial Tileagd la reţeau de gaz.
„În cazul Parcului Industrial Tileagd a fost eliberat acordul de acces privind conectarea la conducta de transport gaze naturale Biharia – Aleşd”, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor, Adrian Simon.
Conectarea se va face prin realizarea unui racord pe o lungime de 2,5 kilometri, valoarea estimată pentru tariful de racordare fiind de 646.500 lei (fără TVA).
„În momentul de faţă, conducerea Consiliului Judeţean Bihor face demersuri pentru ca sumele necesare acestei investiţii să fie susţinute de instituţia noastră”, se mai arată în comunicatul dat publicității.


































