Un motociclist a fost transportat la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe DN 1, în apropierea localității Ulieacu de Criș.
Din primele informații, motocicleta s-a ciocnit cu un autoturism. La locul accidentului au intervenit pompierii paramedici de la Stația Aleșd, care i-au acordat motociclistului primul ajutor calificat.
Ulterior, victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, cu medic, și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, a precizat col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crișana”.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC, în urma accidentului, traficul pe DN 1 s-a desfășurat alternativ, sub îndrumarea polițiștilor.
Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea urmează să fie stabilite de polițiști.





































