AcasăȘtiri LocaleAleșdGhiozdane și rechizite pentru copiii din Aleșd, la început de an școlar

Ghiozdane și rechizite pentru copiii din Aleșd, la început de an școlar

Începutul noului an școlar a venit cu o bucurie în plus pentru copiii sprijiniți de Asociația „Sf. Parascheva Aleșd”. Unsprezece ghiozdane complet echipate, oferite prin campania „Bursa Filantropia 2026”, au ajuns la copii din Aleșd, prin colaborarea cu Asociația Filantropia Oradea.

Campania derulată de Asociația Filantropia Oradea a oferit în acest an peste 100 de pachete educaționale copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile. Fiecare pachet, în valoare de peste 500 de lei, a inclus ghiozdan, penar și rechizitele necesare pentru școală.

Pentru că numărul copiilor aflați în evidența Asociației „Sf. Parascheva Aleșd” era mai mare decât cel al ghiozdanelor primite prin campanie, organizația locală a decis să completeze sprijinul din resurse proprii.

Astfel, și ceilalți copii care aveau nevoie de ajutor au primit pachete cu rechizite pregătite pentru începutul anului școlar.

Prin această implicare, sprijinul oferit prin „Bursa Filantropia 2026” a fost extins la nivel local, astfel încât toți copiii aflați în evidența Asociației „Sf. Parascheva Aleșd” și care aveau nevoie de sprijin să înceapă școala cu cele necesare.

Acțiunea face parte din activitatea constantă a Asociației „Sf. Parascheva Aleșd”, care sprijină persoanele vulnerabile din comunitate, în special vârstnicii, dar și copiii și familiile aflate în dificultate.

Reprezentanții asociației transmit mulțumiri Asociației Filantropia Oradea, precum și donatorilor și sponsorilor care au făcut posibilă campania „Bursa Filantropia 2026” și datorită cărora o parte dintre ghiozdane au ajuns și la copiii din Aleșd.

Cei care doresc să sprijine în continuare aceste inițiative pot afla detalii despre campania „Bursa Filantropia 2026” la numărul 0744 647 825 sau pot face donații prin platforma Asociației Filantropia Oradea.

Pentru sprijinirea directă a acțiunilor Asociației „Sf. Parascheva Aleșd”, dedicate vârstnicilor, copiilor și familiilor aflate în nevoie, pot fi contactate numerele 0743 778 676 și 0744 628 298.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,148FaniÎmi place
1,723CititoriConectați-vă
1,042CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,040AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI