O femeie în vârstă de 46 de ani, din localitatea Curățele, județul Bihor, este căutată de polițiști după ce a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Polițiștii Secției nr. 2 de Poliție Rurală Beiuș au fost sesizați duminică, 9 august 2026, în jurul orei 13.00, de familia femeii, NUȚU ALINA-LAURA. Potrivit informațiilor transmise polițiștilor, aceasta ar fi plecat de la domiciliu în noaptea de 8 spre 9 august, în jurul orei 23.00.
Femeia are aproximativ 1,55 metri înălțime, circa 100 de kilograme, fața rotundă, ochii verzi și părul cărunt, lung. Nu au fost furnizate informații despre hainele pe care le purta în momentul plecării.
Polițiștii fac verificări pentru identificarea și găsirea femeii.
Persoanele care dețin informații care ar putea ajuta la găsirea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit 112.


































