O femeie a decedat, sâmbătă, 8 august, în urma unui incendiu violent izbucnit într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de locuințe de pe strada Șelimbărului din municipiul Oradea.
Apelul la 112 prin care a fost anunțat incendiul a fost primit în jurul orei 11:50, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere și o autospecială de lucru la înălțime. De asemenea, au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la nivelul întregului apartament, format din două camere, cu flăcări deschise și degajări masive de fum. Fumul inundase și etajele al treilea și al patrulea ale blocului.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ 10 minute, acționând în același timp pentru protejarea celorlalte apartamente și a acoperișului imobilului.
Din nefericire, în interiorul locuinței, pompierii au găsit-o pe proprietară decedată.
În paralel cu operațiunile de stingere, salvatorii au verificat apartamentele de la etajele 3 și 4 și au evacuat opt persoane.
În prezent, pompierii acționează pentru înlăturarea efectelor incendiului și pentru stabilirea cauzei și a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.



































