Județul Bihor se află vineri, 7 august, sub avertizări meteorologice de caniculă și instabilitate atmosferică, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Pentru centrul și nordul Crișanei, inclusiv Bihor, este în vigoare un cod galben de caniculă până sâmbătă, 8 august, la ora 10:00. Meteorologii avertizează asupra unui val de căldură persistent, temperaturi ridicate, disconfort termic accentuat și nopți tropicale. Temperaturile maxime vor ajunge până la 37 de grade în zonele vizate.
În același timp, vineri, între orele 12:00 și 23:00, Bihorul se află sub cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50–70 km/h și, izolat, de peste 80 km/h, precum și averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp în intervale scurte, iar în zonele montane, izolat, la 30–50 l/mp.
ANM precizează că avertizările pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, inclusiv prin emiterea unor avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.


































