Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi, 6 august, o avertizare generală de vreme severă, valabilă până în 9 august, care anunță un nou episod de caniculă extremă, urmat de perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.
Pentru județul Bihor, joi, 6 august, între orele 10:00 și 10:00 ale zilei de vineri, este în vigoare un Cod Roșu de caniculă. Meteorologii avertizează că temperaturile maxime vor ajunge la 39–41 de grade Celsius, valori comparabile cu recordurile absolute ale lunii august. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va rămâne tropicală, cu minime de până la 24–25 de grade.
Pe lângă temperaturile extreme, ANM a emis și un Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil joi, între orele 12:00 și 23:00, pentru Banat, Crișana și alte regiuni ale țării. Sunt prognozate intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50–70 km/h, izolat peste 80 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge la 15–20 l/mp, iar în zonele montane, izolat, la 30–50 l/mp.
Vineri, 7 august, valul de căldură se va restrânge, însă sudul Crișanei, inclusiv o parte din județul Bihor, va rămâne sub Cod Portocaliu de caniculă, cu temperaturi de 35–38 de grade și disconfort termic accentuat. Totodată, în cursul după-amiezii vor reveni avertizările de instabilitate atmosferică, fiind posibile noi vijelii și ploi torențiale.
La nivel național, valul de căldură va începe să se diminueze treptat începând de vineri în nord-vest și centru, iar sâmbătă se va restrânge către vest și sud. Cu toate acestea, meteorologii avertizează că vor continua să apară episoade de instabilitate atmosferică, cu averse torențiale, descărcări electrice și grindină în mai multe regiuni ale țării.


































