Un bărbat de 31 de ani din localitatea Sălard a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat două persoane și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, informează polițiștii bihoreni.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în data de 3 iunie, în jurul orei 11:30, pe o stradă din Sălard. Din cercetările efectuate de polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia a rezultat că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi alergat după o femeie de 65 de ani care se deplasa cu o tricicletă, ar fi trântit-o la pământ și ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele.
La scurt timp după acest incident, pe aceeași stradă, acesta ar fi agresat și un bărbat de 36 de ani din localitate, pe care l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței.
În urma agresiunilor, femeia de 65 de ani a suferit leziuni care necesită între 7 și 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În cazul bărbatului de 36 de ani, medicii au stabilit că sunt necesare între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.
La data de 3 iunie, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Ulterior, în 4 iunie, acesta a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, care au solicitat instanței arestarea preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Oradea a admis propunerea procurorului și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și documentarea întregii activități infracționale a persoanei cercetate.


































