AcasăȘtiri LocaleAușeuFostul director al Școlii din Aușeu, reținut într-un dosar de agresiune sexuală...

Fostul director al Școlii din Aușeu, reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unor minori

Fostul director al Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” din Aușeu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor minori.

Măsura a fost dispusă joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce, în cursul dimineții, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor, împreună cu agenți ai Poliției Aleșd, au efectuat o percheziție la domiciliul acestuia.

Ulterior, bărbatul a fost condus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

„Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor minori cu vârste între 13 și 15 ani”, a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Cristian Ardelean.

Fostul director fusese acuzat anterior de mai mulți elevi că ar fi avut comportamente nepotrivite și că le-ar fi trimis mesaje considerate inadecvate la ore târzii. Elevii au făcut aceste dezvăluiri în declarații pe care le-au înmânat consilierei școlare, a relatat ebihoreanul.ro.

Persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,339FaniÎmi place
1,727CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI