AcasăȘtiri NaționaleINFORMARE METEOROLOGICĂ: Ploi, vânt puternic și răcire accentuată în următoarele zile

INFORMARE METEOROLOGICĂ: Ploi, vânt puternic și răcire accentuată în următoarele zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă începând din această seară, de la ora 23:00, până luni dimineață, la ora 08:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat vor fi precipitații în general moderate cantitativ, iar cantitățile de apă vor ajunge la 10–15 l/mp și izolat la 20–30 l/mp. În prima fază, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ploaie, însă la munte, treptat, vor predomina ninsorile.

La altitudini de peste 1500 de metri se va depune un strat nou de zăpadă de 10–15 cm, iar izolat acesta poate ajunge în jurul valorii de 20 cm.

Pe parcursul zilei de duminică (15 februarie) și în noaptea de duminică spre luni, ninsori și lapoviță se vor semnala și în Moldova, local în Transilvania, Maramureș și în Dealurile de Vest. În aceste regiuni se va depune un strat de zăpadă, în general de 5–8 cm.

Pe alocuri se va forma ghețuș, ceea ce poate duce la condiții periculoase de circulație, atât rutieră, cât și pietonală.

Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40–60 km/h. La munte, rafalele pot viscoli ninsoarea și pot reduce vizibilitatea. Totodată, vremea se va răci semnificativ, mai ales în a doua parte a intervalului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

40,336FaniÎmi place
1,728CititoriConectați-vă
1,043CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI