5.4 C
Aleşd
miercuri, 28 ianuarie 2026
Blue Container Aleșd
AcasăȘtiri BihorDelicte silvice descoperite într-o pădure din Băile Felix. Polițiștii bihoreni au deschis...

Delicte silvice descoperite într-o pădure din Băile Felix. Polițiștii bihoreni au deschis dosar penal

Polițiștii bihoreni efectuează cercetări într-un dosar penal ce vizează comiterea unor delicte silvice, descoperite într-o pădure din localitatea Băile Felix, județul Bihor.

La data de 28 ianuarie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au fost sesizați de reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea cu privire la faptul că, în urma unor verificări efectuate în teren, au fost identificate 14 cioate, provenite din tăieri ilegale de arbori. Volumul total al materialului lemnos rezultat este de 8,052 metri cubi, prejudiciul fiind estimat la 10.021,71 lei fără TVA, din care 5.010,856 lei fără TVA reprezintă valoarea funcțiilor nerealizate ale pădurii.

În cauză, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori, urmând să efectueze cercetări la fața locului, conform procedurilor legale.

Din primele investigații a reieșit că, în perioada 29 decembrie 2025 – 23 ianuarie a.c., o societate comercială cu sediul în municipiul Oradea, care avea în exploatare partida respectivă constituită la nivelul Ocolului Silvic Oradea, ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 14 arbori din speciile stejar, carpen și cireș, cu diametre cuprinse între 15 și 80 de centimetri.

Cercetările sunt continuate de polițiștii bihoreni sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost comise și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat fondului forestier.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

38,792FaniÎmi place
1,738CititoriConectați-vă
1,050CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,960AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI