AcasăȘtiri LocaleAușeuAccident rutier grav la Gheghie. Trafic blocat pe DN1

Accident rutier grav la Gheghie. Trafic blocat pe DN1

Un accident rutier a avut loc în urmă cu scurt timp pe DN1, în zona localității Gheghie, comuna Aușeu, pe tronsonul de drum dintre Gheghie și Topa de Criș. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Aleșd, cu două autospeciale de intervenție, dintre care una de descarcerare grea, precum și ambulanța SMURD a subunității. De asemenea, la fața locului au intervenit echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Ajunse la locul evenimentului, echipajele SMURD și SAJ au evaluat persoanele implicate și au acordat îngrijiri medicale celor trei victime — doi bărbați și o femeie — care au fost ulterior transportate la spital.

Potrivit ISU Bihor, victimele au fost evacuate din autoturisme fără a fi necesare operațiuni de descarcerare. Pompierii au asigurat, de asemenea, măsurile de apărare împotriva incendiilor și au curățat carosabilul pentru prevenirea producerii altor situații de urgență.

Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor, femeia rănită în accident se află într-o stare mai gravă, ca urmare a unui traumatism toracic. De asemenea, aceasta a suferit leziuni la nivelul capului și al membrelor superioare.

În ceea ce îi privește pe cei doi bărbați, unul a fost diagnosticat cu traumatism cranian și contuzie la nivelul coapsei, iar celălalt a prezentat doar un traumatism minor la antebraț, conform evaluărilor medicale preliminare.

Traficul rutier este blocat, fiind deviat pe DJ 108I, pe ruta Aleșd – Aștileu – Vadu Crișului – Topa de Criș, pentru autoturisme.

Update: Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un tânăr de 20 de ani, din comuna Aștileu, conducea un autoturism pe direcția Cluj – Oradea. La ieșirea dintr-o curbă spre dreapta, acesta a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 48 de ani, din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.

“În urma impactului, ambii conducători auto, precum și o femeie de 43 de ani, din Ungaria, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Bihor.

Testele cu aparatul etilotest au arătat că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările continuă, fiind efectuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,979FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
1,046CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI