AcasăȘtiri LocalePopeștiAsfixiată și lovită până la moarte: Crimă în Voivozi, suspectul a fost...

Asfixiată și lovită până la moarte: Crimă în Voivozi, suspectul a fost reținut

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat joi, 10 iulie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui bărbat de 50 de ani din localitatea Voivozi, comuna Popești acuzat că și-a ucis concubina în noaptea de 8 spre 9 iulie.

Potrivit anchetatorilor, în acea noapte, în timp ce se afla în locuința victimei, o femeie de 58 de ani identificată cu inițialele G.D., inculpatul O.R.D. ar fi agresat-o fizic cu o violență extremă: i-a aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure, a izbit-o de obiecte din casă, iar apoi i-a comprimat regiunea facială cu un material moale, blocându-i căile respiratorii.

Conform autopsiei, decesul a survenit ca urmare a asfixierii provocate de obstrucționarea nasului și gurii, asociată cu un traumatism cranio-cerebral sever, însoțit de hemoragii interne.

Pe baza probelor administrate, procurorii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, începând cu ora 01:05, în data de 10 iulie. În aceeași zi, a fost înaintată instanței propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor.

Cercetările în acest caz sunt coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bihor.

Reprezentanții parchetului atrag atenția că punerea în mișcare a acțiunii penale și propunerea de arestare sunt etape legale ale procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție a inculpatului.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

39,978FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
1,046CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,980AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI