Primarul Sorban Levente vrea să reînvie tradiţia târgului organizat între Urvind şi Lugaşu de Jos vreme de aproape o jumătate de mileniu, mai exact de la 1475 până în 1940.
Primarul de Lugaş spune că atunci se organizau 3-4 zile de târg, ultima zi fiind dedicată vânzării de animale. Localităţile unde aveau loc târgurile au devenit adevărate centre regionale pentru producția și schimbul de mărfuri. „Noi am decis să organizăm acest târg în ultimul weekend din august. Va fi un târg care se va întinde pe durata a 3 zile, în care dorim să aducem şi anticari, oameni care comercializează lucruri vechi, dorim să organizăm un eveniment care să aibă în timp rezonanţa târgului de la Negreni”, explică edilul.
Târgul va avea loc între Lugaş şi Aleşd, iar contextul pare a fi unul favorabil, deoarece Primăria Aleşd are un alt concept decât cel cu care s-au obişnuit localnicii până acum să vadă cu prilejul Zilelor Oraşului, în sensul că nu se mai doreşte comercializarea de vechituri, primarul Todoca dorind să dea evenimentului o notă uşor elitistă.
































