Orașul Aleșd a fost, în această săptămână, gazda unui eveniment deosebit, odată cu sosirea unei delegații formate din 30 de membri ai organizației Lions din Germania, condusă de guvernatorul districtual Gunter Kraft. Vizita oficială a fost organizată de Asociația Lions Aleșd și a marcat o etapă importantă în consolidarea parteneriatului internațional și a spiritului de solidaritate care definește mișcarea Lions.
Întâlnirea a fost un prilej de schimb de experiențe, idei și bune practici între membrii celor două organizații, iar atmosfera a fost una de prietenie și colaborare activă.
„Întâlnirea a fost un prilej deosebit de valoros pentru noi, o oportunitate de a ne conecta cu partenerii noștri din Germania și de a întări spiritul de solidaritate și voluntariat care ne unește. Ne bucurăm că am putut arăta oaspeților noștri frumusețea locului, dar și implicarea comunității noastre în proiecte umanitare”, a declarat Mădălina Bona, președinta Lions Aleșd.
La eveniment a participat și Guvernatorul Districtului 124 România, Manuel Seleș, care a evidențiat rolul esențial al colaborării internaționale în rețeaua Lions și a felicitat echipa din Aleșd pentru eforturile depuse în organizarea vizitei.
Delegația germană a avut ocazia să descopere orașul Aleșd, să cunoască tradițiile locale și să se bucure de ospitalitatea comunității. În cadrul discuțiilor purtate, s-au conturat deja idei pentru proiecte comune viitoare, menite să sprijine comunitățile locale și să promoveze valorile umanitare ce stau la baza misiunii Lions.
Organizatorii le-au mulțumit tuturor celor care s-au implicat în reușita acestui eveniment, reafirmând angajamentul de a continua munca în folosul binelui comun, alături de partenerii din întreaga lume.


































