Asociația Club Lions Aleșd a reușit să achiziționeze, cu sprijinul comunității, un autoturism destinat transportului persoanelor cu dizabilități. Vehiculul va fi donat Spitalului Orășenesc Aleșd și va fi utilizat în scop umanitar.
Președintele Clubului Lions Aleșd, Mădălina Bona, a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au sprijinit inițiativa: „Achiziționarea acestei mașini arată, o dată în plus, implicarea admirabilă a persoanelor, societăților comerciale și instituțiilor publice din zonă, care fac posibile acțiunile clubului. Le mulțumim tuturor pe această cale!”

De asemenea, președintele fondator al clubului, Ilaş Cornelia, a anunțat că următorul proiect vizează dotarea școlilor din zonă cu defibrilatoare: „Copiii reprezintă viitorul societății și trebuie să aibă cele mai bune și sigure condiții pentru educare și dezvoltare.”
Club Lions Aleșd susține și campania „Ambulanță pentru Vârstnici”, derulată de Dottera prin aromaterapeutul Petra Szabo. Această inițiativă va duce la achiziționarea unei ambulanțe dedicate seniorilor, facilitând astfel accesul la servicii medicale și reducând timpul de așteptare pentru diverse proceduri.

































