O tânără în vârstă de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au prins-o la volan, deși nu avea permis.
Miercuri, 27 septembrie, la ora 00.15, pe drumul comunal 180, în localitatea bihoreană Subpiatră, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd au depistat în trafic o tânără de 17 ani, din localitatea Bratca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
De asemenea marți, 26 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 22 de ani, din comuna Oșorhei, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
În cursul aceleiași zile, la ora 14.00, bărbatul de 22 de ani a fost depistat în trafic, de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Oradea.
În urma testării preliminare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii rutieri bihoreni continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Tot marți, 26 septembrie, în jurul orei 20.10, pe strada Miron Pompiliu din localitatea bihoreană Ștei, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au depistat în trafic un bărbat de 56 de ani, din localitatea Valea Bradului, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.



































