AcasăȘtiri LocaleAleșdProcesele deschise împotriva centurii din Aleşd au ajuns la Înalta Curte de...

Procesele deschise împotriva centurii din Aleşd au ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

O parte din litigii legate de centura Aleșd au ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, autorităţile îşi văd de treabă şi continuă construcţia noii şosele.

Locuitorii afectaţi de proiectul de infrastructură, au deschis procese autorităţilor, prin care contestă hotărâri ale CJ sau ale Guvernului care au ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de două procese, cu termene în lunile mai şi iunie, prin care cei afectaţi de traseul şoselei ocolitoare doresc să suspende efectele HG nr. 94/2022, prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici şi ale HG nr. 346/202, prin care au fost aprobate exproprierile. Restul acţiunilor intentate de locuitorii din Aleşd se află pe rolul intanţelor din Bihor.

Totodată, reclamanţii au formulat o cerere de executare silită a CJ Bihor cu privire la hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea HCJ nr. 101 şi 102/12.05.2021.

În acest moment, varianta de ocolire Aleşd se află în faza de execuţie, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în 26 iunie 2022. Stadiul lucrărilor este la 46%, potrivit autorităţilor.

Reamintim că, lucrările la centura Aleşd sunt realizate de asocierea de firme Drum Asfalt şi Trameco (Grupul Selina). Lungimea şoselei de centură va fi de 5,8 kilometri. Valoarea lucrărilor este de 74,8 milioane de lei, fără TVA.

Finanţarea ar urma să fie asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar proiectul este realizat în baza unui protocol de colaborare dintre CJ Bihor şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Termenul de execuţie este de 15 luni, 3 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie, iar lucrările au demarat pe 2 iunie, când a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

41,304FaniÎmi place
1,735CititoriConectați-vă
1,039CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
2,050AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI