Direcţia de Asistenţă Socială Oradea (DASO) a premiat, cei mai activi voluntari ai instituţiei şi ai mai multor asociaţii şi fundaţii care activează în domeniul social, în semn de recunoaştere pentru contribuţia lor în ajutorarea persoanelor aflate la nevoie.
Din partea Serviciului de Ambulanță Județean Bihor a câștigat Premiul „Voluntarul anului” 2022 Andreea Țiburcă. O tânără sociabilă, motivată, dornică să se implice în activități sociale și care-și manifestă disponibilitatea mereu când avem nevoie de sprijin. De când s-a înscris ca voluntar, a participat cu echipajele sanitare la peste 2100 de evenimente, iar in anul 2022 a efectuat nu mai putin de 1500 de ore de voluntariat. Este o persoană preocupată de binele altora și un voluntar de nădejde. Mereu veselă și gata să dea o mână de ajutor, are dorința de a face bine celorlalți.
“M-am alaturat voluntarilor SAJ Bihor, ca urmarea unui eveniment de natura personala, care m-a determinat sa imi doresc sa-i ajut pe cei aflati in nevoie si totodata sa ofer inapoi comunitatii din care fac parte. Am fost desemnata de catre SAJ „voluntarul anului” 2022 cu cele mai multe ore de voluntariat„, a precizat pentru AlesdOnline, Andreea.

Voluntarii de la SAJ Bihor nu sunt plătiţi, vin benevol şi lucrează în ture de câte 12 ore, ziua şi noaptea, oferind sprijin echipajelor medicale în cele mai dificile cazuri. Conform celor ce sunt voluntari, să fii voluntar activ la SAJ Bihor înseamnă disciplină, dăruire, muncă, respect, spirit de echipă, disponibilitate, responsabilitate, dorinţa de a învăţa continuu şi de a ajuta oameni necunoscuţi cu probleme de sănătate. Sunt calităţi şi cerinţe fără de care niciun om nu ar putea să lucreze în sistem de urgenţă din prespital.
Premiați au fost și:
Asociaţia Filantropia Oradea: voluntarul Iulian Constantin Stan
Asociaţia S.O.S Autism Bihor: tânărul Covaci Alexandru Narcis
Fundaţia Hospice Emanuel: Adriana Simaş
Asociaţia Down Oradea: Felicia Unguru, care a lucrat timp de 20 de ani ca asistent social şi ergoterapeut
Asociaţia Caritas Eparhial: Georgiana Flonta
Asociaţia Caritas Catolica: diaconul Mag Peter Zidar din Austria care sprijină activităţile asociaţiei de mai bine de 10 ani
Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor, filiala Oradea: Szanto Ildiko
Asociaţia Deficienţilor Locomotori: Daciana Nica
Asociaţia Alsterdorf: Andrada Ienciu, în prezent studentă la masterat, care realizează un număr de 10 ore de voluntariat pe săptămână şi care sprijină echipa de specialişti în desfăşurarea activităţilor de trai independent din cadrul locuinţelor protejate
Fundaţia Comunitară Oradea: Irene Zsigmond, cunoscută pentru acţiunile sale de voluntariat în cadrul mai multor ONG-uri
Fundaţia de Scleroză Multiplă Bihor: Mariana Blaga
Fundaţia People to People: Van T Hof Marinus Albertus, care a strâns peste 450 de ore de voluntariat oferind sprijin pentru refugiaţi din Ucraina
Serviciului de Ajutor Maltez din România: Balla Viorica
Cătunul Verde: Adriana Damaschin, care pe parcursul anului 2022 a acumulat peste 100 de ore de voluntariat în activităţile pentru copiii din sistemul de protecţie
Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor: studenta Andreea Câmpan, implicată în activităţile de informare şi conştientizare cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri şi de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos
Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare Oradea – SMURD: Alexandru Ursu, student anul V la Facultatea de Medicină, care de fiecare când este nevoie de ajutor răspunde pozitiv, fără a se gândi la programul lui personal
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor: Ioana Andreea Novac
Rotaract: Cristina Buz
Clubul Lions: Manuel Seleş
Kiwanis România, filala Oradea: Sefora Bandi şi Antonia Moga
DASO: Victor Moga, care a desfăşurat un program de voluntariat în cadrul Centrului de Îngrijire de Zi
– Marius Aron, pentru spectacolele de teatru organizate
– S.C. BOLLHOFF S.R.L. ROMÂNIA, reprezentată de directorul general Ivan Grațian, care s-a implicat în cadrul Campaniei „Singuri acasă – ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!” sprijinind financiar Direcţia de Asistenţă Socială Oradea în vederea organizării unei zile de vacanţă la Şuncuiuş, precum şi pentru oamenii mai puţin norocoşi din Adăpostul de Noapte din subordinea DASO
– voluntarele Maria Matei, Ecaterina Grecu, Maria Odette Bilan şi Mioriţa Săteanu.

































