Luni, 27.03.2017 alături de angajaţii Ocolului Silvic Aleşd, peste 50 de membri ai TSD Bihor la iniţiativa lor, au participat la o acţiune specifică perioadei, de plantare de puieţi forestieri pe Valea Huţii, Lugaşu de Sus.
„Mulţumim participanţilor pentru spiritul de echipă, implicare şi responsabilitate şi nu în ultimul rând, pentru ajutor. A fost o acţiune benefică pentru cei peste 50 de tineri voluntari care au participat cu entuziasm şi dăruire la plantare”, a precizat Sorin Cipleu șef ocol silvic Aleșd.
Îi mai aşteptăm alături de noi, pe ei şi pe toţi cei care vor să fie alături de pădure şi de personalul silvic, au mai spus angajații Ocolului Silvic Aleșd.
Acțiunea de împădurire face parte dintr-o campanie inițiată la nivel național de către Liga Tinerilor Ecologiști Social Democrați (LTESD) desfășurată simultan în mai multe județe ale țării pe parcusul unei luni de zile.
































