În vederea aplicării OUG 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, Direcţia de Asistenţă Socială Aleșd aduce la cunoştinţa cetăţenilor orașului Aleșd că, în conformitate cu Ordinul Prefectului judeţului Bihor nr. 433 din 12.12.2022, începând din data de 14.12.2022 se va efectua distribuirea pachetelor cu produse alimentare la sediul primăriei orașului Aleșd.
Ridicarea ajutoarelor distribuite sub formă de pachete de alimente, se face personal, în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului respectiv, de către destinatarii finali.
Pentru beneficiarii minori, pachetele vor fi ridicate de către părinți sau reprezentanții legali ai beneficiarilor, în baza prezentării actelor de identitate atât ale minorilor cât și a celor care ridică ajutoarele pentru aceștia.
Categorii de beneficiari:
a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente (încadrate în gradul de handicap grav sau accentuat,neinstituționalizate) şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
• Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de alimente după terminarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) şi b) și după principiul primul venit – primul servit, până la epuizarea stocului.
• Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute mai sus beneficiază de pachetele cu alimente aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării ajutoarelor alimentare şi/sau asistenţei materiale de bază.
Fiecare beneficiar va primi câte 1 cutie cu produse alimentare constând în:
| Produs | Ambalare | Nr. ambalaje | Greutate (Kg/L) | |
| 1. | Făină albă de grâu | Pungă de 1 kg | 5 | 5,00 |
| 2. | Mălai | Pungă de 1 kg | 4 | 4,00 |
| 3. | Paste făinoase | Pungă de 400 g | 2 | 0,80 |
| 4. | Ulei | Sticlă de plastic de 1 l | 4 | 4,00 |
| 5. | Zahăr | Pungă de 1 kg | 2 | 2,00 |
| 6. | Orez | Pungă de 1 kg | 4 | 4,00 |
| 7. | Conservă carne de vită | Cutie metalică de 300 g | 5 | 1,50 |
| 8. | Conservă carne de porc | Cutie metalică de 300 g | 3 | 0,90 |
| 9. | Conservă pateu de ficat de porc | Cutie metalică de 200 g | 5 | 1,00 |
| 10. | Compot de fructe | Borcan sticlă sau cutie metalică 720 ml | 2 | 1,44 |
| 11. | Gem de fructe | 360 g | 1 | 0,36 |
| 12. | Gem de fructe dietetic | 360 g | 1 | 0,36 |
| Total unitati de ambalaj | 38 | 25,36 |
Distribuirea produselor POAD se va face în zilele lucrătoare între orele 09.00-14.00.
































