Cetăţenii orașului Alesd care nu s-au recenzat încă pot face acest lucru la sediul primăriei.
Punctul fix de recenzare va funcţiona până în 17 iulie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, precizează autoritatea locală.
Punctul fix de recenzare îşi va desfăşura activitatea în incinta Primăriei Aleșd, de luni până duminică, în intervalul orar 7:30-17:30.
Acest centru de recenzare este destinat cetăţenilor care nu pot fi găsiți cu ușurință acasă sau celor care nu doresc să acorde interviul la domiciliu.
Reamintim că a treia etapă a Recensământului Populației și a Locuințelor (RPL) 2021 se desfășoară în perioadă 31 mai – 17 iulie, etapă în care colectarea datelor de către recenzori se face prin interviuri față în față cu ajutorul tabletelor.
Până în 6 iulie 2022, în Bihor au fost completate 452.277 chestionare, ceea ce reprezintă 81,7% din populația rezidentă țintă estimată a județului Bihor, la 1 decembrie 2021, pondere care situează județul Bihor pe locul 15 în țară. Din totalul chestionarelor completate, 307.194 chestionare au fost completate în etapa de autoînregistrare (CAWI) și 145.083 în etapa de interviu față în față (CAPI).
Localităţile din judeţul Bihor cu cel mai mare procent de chestionare completate la nivel de persoană, sunt: Lugaşu de Jos, Sânnicolau Român, Mădăras, Tăuteu, Pietroasa, Lazuri de Beiuş, Vârciorog, Oșorhei și Gepiu. La polul opus, localităţile cu cele mai slabe rezultate sunt: Copăcel, Tileagd și Căpâlna.
Reprezentanții Direcției de Statistică atrag atenția că recenzarea este obligatorie, iar persoanele care vor refuza recenzarea riscă o amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 lei, iar pentru persoanele care împiedică accesul în complexuri sau ansambluri rezidențiale sunt prevăzute amenzi între 1.500 și 5.000 lei.
































