Ultimul eveniment sportiv din Bihor din anul 2016 se va desfășura vineri seara, la Arena Antonio Alexe din Oradea, unde echipa de baschet masculin CSM CSU, campioana en-titre a țării, va primi replica formației BC CSU Sibiu.Meciul va debuta de la ora 20 și va conta pentru etapa a XIV-a a campionatului Ligii Naționale. De fapt, confruntarea va încheia această etapă, care a început pe 22 decembrie.În prezent, formația sibiană este mai bine clasată decât CSM CSU Oradea, oaspeții venind la Oradea de pe poziția a IV-a, cu 20 de puncte, ca urmare a obținerii a 8 victorii și a înregistrării a 4 înfrângeri.De partea cealaltă, jucătorii de la CSM CSU se situează înaintea acestei partide pe locul al VIII-lea, cu 18 puncte, după 6 victorii și 6 înfrângeri.
Jocul se anunță, astfel, foarte dificil pentru bihorenii, care speră totuși să se impună în această confruntare și astfel să-și ia revanșa și după înfrângerea din tur și de asemenea să mai urce în clasament.
Florin Mihalca