Sâmbătă, în plină Toamnă Orădeană, va avea loc finala Campionatului Judeţean de tir cu arcul

63
 

Sâmbătă, în plină Toamnă Orădeană, va avea loc finala Campionatului Judeţean de tir cu arcul, întreceri care sunt programate în Parcul Cetăţii Oradea. Competiţie de tradiţie, aflată la a XI-a ediţie, Cupa Cetăţii este şi momentul în care se încheie singurul campionat judeţean de tir cu arcul organizat în România.

 

Până acum, la start s-au înscris peste 70 de arcaşi din Bihor, legitimaţi la cele opt cluburi şi asociaţii de tir cu arcul prezente în judeţ (Oradea, Săcueni, Nojorid, Salonta, Aleşd). Concursul se desfăşoară la toate categoriile (master, seniori, juniori, cadeţi şi copii) şi diviziile (olimpic, compound, barebow, tradiţional, bowhunter), pe ateliere de tragere amplasate la distanţe diferite.

După Cupa Cetăţii, ultima etapă de campionat judeţean, urmează premierea pe baza rezultatelor obţinute, individual şi pe cluburi, pe parcusului lui 2018.

 
 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.