Luceafărul Oradea, s-au impus fără probleme, în jocul amical pe care l-au susţinut în compania formaţiei de ligă a III-a Cetate Deva

78

În prima partidă pe care au susţinut-o după ce au încheiat cantonamentul de la Băile Felix, fotbaliştii de la singura echipă bihoreană din Liga a II-a, Luceafărul Oradea, s-au impus fără probleme, miercuri, în jocul amical pe care l-au susţinut în compania formaţiei de ligă a III-a Cetate Deva.

Elevii antrenorului Cristian Lupuţ s-au impus cu scorul de 3-1, după ce la pauză conduceau cu 1-0, într-o partidă care s-a desfăşurat pe terenul II al stadionului din Sânmartin.

După cum o arată şi scorul, meciul a fost la discreţia gazdelor, care pe lângă golurile marcate şi-au trecut în cont şi o serie de alte ratări, în special în repriza a doua, când au dominat jocul.

În prima repriză a înscris Vasile Pop, direct dintr-o lovitură liberă, iar în partea a doua, Luduşan şi Paraschiv. Golul de onoare al echipei hunedorene izbutindu-l Muscă.

Antrenorul Cristian Lupuţ a început jocul cu: Moroz – Ciul, Cr. Oros, V. Opriş, Moihedja – Mitrică, Lu Yuefeng, Chiorean, Nemeş – V. Pop şi Lăsconi. În repriz a doua i-a trimis însă pe: Moga – Wanya, Core, Băican, Fl. Drăgan – C. Roşu, Preoteasa, Prejmerean, Al. Dulca – Paraschiv şi Luduşan.

În următorul joc, Luceafărul va evolua sâmbătă, cu începere de la ora 13, la Arad, cu UTA.