Luceafărul Oradea a obținut sâmbătă o victorie frumoasă, prima din noul sezon al Ligii a II-a. Astfel, la Sânmartin, „roș-albaștrii” bihoreni i-au învins pe timișorenii de la ACS Poli, cu scorul de 4-2, după ce și la pauză au condus cu 1-0, dar la un moment dat erau conduși, cu 1-2.
Cei aproximativ o sută de spectatori prezenți la meci au putut vedea un joc frumos, deși a fost destul de cald, cu multe goluri, suspans și răsturnări de scor.
După un început bun, primii care au marcat au fost gazdele, prin Codoban, în minutul 11, care, după o centrare venită din partea dreaptă, de la Ludușan, l-a învins cu un șut pe jos, din interiorul careului, pe portarul timișorean Mario Contra.
După primirea golului, bănățenii au atacat mai mult, dar n-au putut pune în pericol poarta formației bihorene, care pe finalul primei reprize a devenit din nou periculoasă, dar V. Pop, în minutul 43, și Codoban, în minutul 44, nu l-au putut învinge pe portarul Contra.
La reluare, Luceafărul a început bine, doar că în minutul 48 a fost surprinsă la o fază, în care Dorin Codrea l-a învins pe portarul Moga, cu un șut din vole, din afara careului de 16 metri.
Deși după primirea golului, orădenii au ripostat, pe contraatac, oaspeții au obținut o lovitură de la 11 metri, în minutul 64, când Gunie l-a faultat în careu pe Popovici, iar Oct. Drăghici a înscris fără probleme din penalty.
În minutul 67, antrenorul Cristian Lupuț l-a trimis pe teren pe Mitrică, în locul lui Paraschiv, iar din acest moment atacurile bihorenilor s-au intensificat. Chiar în acel minut, Ludușan a egalat, cu o lovitură de cap din careul mic, după o acțiune excelent purtată pe partea stângă de Vasile Pop.
În minutul 77, Luceafărul a trecut din nou la conducere, după ce Cl. Codoban a executat o lovitură liberă de la 30 de metri. Mingea a fost respinsă, până la V. Pop, care a tras în blocaj, balonul ajuns la Alexandru Dulca, iar acesta a șutat puternic, de la 12 metri, imparabil, în stânga portarului.
Pe val, formația bihoreană a reușit și golul al patrulea, până la final, mai exact, în minutul 81, când Claudiu Codoban a primit în careu, i-a pasat lui Paul Mitrică, iar acesta l-a învins pe Mario Contra.
Jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 4-2, iar Luceafărul Oradea și-a trecut în cont prima victorie din noua ediție a campionatului, o victorie muncită, dar pe deplin meritată.
În urma acestei victorii, formația orădeană a acumulat 5 puncte și a urcat până pe locul 11 al clasamentului.
Florin Mihalca