La Campionatul Național de Atletism, orădenii au 6 medalii

356
 

Întrecerile Campionatului Național de Atletism pentru seniori și tineret, care s-au desfășurat la sfârșit de săptămână pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, au adus șase medalii pentru sportivii orădeni.

Astfel, Ligia Bara, legitimată la CSU CSM Oradea, sportivă pregătită de antrenorii Mariana şi Virgil Preda, a câștigat proba de săritură în înălţime, cucerind aurul, după ce a obținut cel mai bun rezultat al anului, 1,83 metri și a devenit campioană naţională de senioare.

De asemenea, Vasile Conţ, de la CSU CSM Oradea (antrenor Robert Olah) a devenit campion naţional în proba de 5.000 metri tineret, cu timpul de 14′ 35,59”, rezultat care l-a plasat însă și pe locul al III-lea, la seniori, unde a cucerit bronzul.

Vasile Conț a mai urcat o dată pe podium, chiar pe prima treaptă, în proba de 3.000 metri obstacole tineret, cu timpul de 9′ 12,27”, rezultat care l-a plasat și pe poziția a IV-a la seniori.

Celelalte două medalii ale atleților orădeni le-a cucerit Laviniu Chiş, de la clubul CSM (antrenor Robert Olah), care a obținut argintul, devenindvicecampion atât la seniori, cât şi la tineret, în proba de 1.500 metri, cu timpul de 3′ 50,51”.

Pentru Laviniu Chiș urmează acum Campionatul European de tineret (under 23), care va avea loc în perioada 13-15 iulie, în Polonia, la Bydgoszcz.

 

Florin Mihalca

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.