Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au pierdut sâmbătă, la Târgovişte, meciul din penultima etapă a campionatului Ligii a II-a

77
 

Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au pierdut sâmbătă, la Târgovişte, meciul din penultima etapă a campionatului Ligii a II-a, în faţa lideului competiţiei, echipa locală Chindia, scor 1-4.

În pofida înfrângerii, trupa antrenată de Cristian Lupuţ rămâne pe locul 8 al clasamentului, cu 49 de puncte.

În confruntarea de pe Stadionul „Eugen Popescu”, orădenii au deschis scorul, în minutul 17, prin Paraschiv, după ce cu un minut mai devreme portarul Ionuţ Rus a parat o lovitură de la 11 metri. Până la pauză dâmboviţenii au reuşit să egaleze însă, în minutul 28, prin Liviu Mihai.

Deşi au început mai bine repriza a doua, bihorenii s-au văzut conduşi în minutul 64, când a înscris pentru gazde Liviu Mihai.

Din păcate, în minutul 75, echilibrul s-a rupt, după ce fundaşul dreapta al luceferilor, Paul Mitrică a fost eliminat. Totuşi, orădenii au rezistat până către final. În minutul 89, la o gravă greşeală în defensiva bihoreană, Daniel Novac a profitat şi a înscris pentru 3-1. Nu a fost suficient, pentru că în minutul 90+1 gazdele au mai înscris o dată, prin Cherchez. Jocul s-a încheiat apoi cu scorul de 4-1 în favoarea Chindiei, care, cu acest rezultat, şi-a asigurat matematic promovarea în Liga I.

Antrenorul Cristian Lupuţ a trimis în teren sâmbătă echipa: I. Rus – P. Mitrică (min. 75 eliminat), Yabre, Opriş (min. 69 Core), Moihedja – C-tin. Roşu – cpt., Preoteasa, Chiorean, Vas. Pop (min. 77 Ciul) – G. Paraschiv şi Bebey (min. 64 Luduşan).

Celelalte rezultate de vineri şi sâmbătă din cadrul etapei a 37-a (penultima) a Ligii a II-a la fotbal: Academica Clinceni – FC Argeş 2-1, Metaloglobus Bucureşti – Energeticianul 3-0, Pandurii Târgu Jiu – ASU Politehnica Timişoara 1-0, Sportul Snagov – Aerostar Bacău 1-0, ACS Poli Timişoara – CS Mioveni 1-4, Ripensia Timişoara – Daco-Getica Bucureşti 1-1, Dacia Unirea Brăila – SSC Farul Constanţa 0-2 şi CS Baloteşti – Universitatea Cluj 0-2.

După această rundă, Chindia Târgovişte şi Academica Clinceni sunt promovate matematic în Liga I, iar Dacia Unirea Brăila, CS Baloteşti, ACS Poli Timişoara, Aerostar Bacău şi Energeticianul Petroşani sunt retrogradate în Liga a III-a.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.