8.1 C
Aleşd
joi, 18 aprilie 2024

Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au obținut o victorie mare sâmbătă

Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au obținut o victorie mare sâmbătă, în deplasare, la Mioveni, în cadrul etapei a XVII-a a campionatului Ligii a II-a.
Deși au evoluat în compania uneia dintre cele mai în formă formații ale campionatului, CS Mioveni, o echipă care sâmbăta trecută a învins chiar Steaua, cu 1-0, într-un amical, jucătorii bihoreni au reușit o patridă foarte bună, izbutind să se impună cu scorul de 2-1 și astfel să-și adjudece toate cele trei puncte puse în joc, nesperate de mulți dintre suporterii orădenilor.
Elevii antrenorilor Cristian Lupuț și Ioan Papp Deac s-au apărat foarte bine și au avut o eficiență maximă în atac.
La pauză scorul a fost 1-0, după golul marcat din lovitură de la 11 metri de Arnăutu, în minutul 14, după penalty-ul scos de Cr. Cigan. Apoi, în repriza a doua, Luceafărul și-a mărit avantajul, în minutul 62, când a înscris Păcurar. Gazdele au stabilit scorul final însă prin fostul jucător al FC Bihorului, Roberto Ayza, care a marcat în minutul 66.
Astfel, jocul s-a încheiat apoi cu victoria cu 2-1 a formației bihorene, care și-a mai adăugat trei puncte în clasament și a urcat două locuri, situându-se acum pe poziția a IX-a, cu 22 de puncte.
Dintre celelalte partide de sâmbătă din Liga a II-a la fotbal s-a mai remarcat victoria la Brăila a formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, care s-a impus cu 1-0, printr-un gol marcat de golgheterul competiției Attila Hadnagy. Acesta a fost egalat însă în fruntea topului marcatorilor de Adrian Petre de la UTA Bătrâna Doamnă, care sâmbătă a marcat toate cele patru goluri ale echipei sale din victoria cu 4-2 de pe terenul celor de la CS Balotești.
În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va avea un nou joc dificil, marți, de la ora 14, acasă, cu FC Brașov.
- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,211FaniÎmi place
1,736CititoriConectați-vă
852CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI