3.1 C
Aleşd
marți, 23 aprilie 2024

Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au obținut, duminică, o nouă victorie în cadrul campionatului Ligii a II-a

 

Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au obținut, duminică, o nouă victorie în cadrul campionatului Ligii a II-a. Astfel, bihorenii s-au impus pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în disputa cu ASU Poli Timișoara și au urcat pe locul 11 în clasament.

- Publicitate -

Jocul, care s-a desfășurat la Stadionul Luceafărul din Sânmartin și care a contat pentru etapa a 36-a, a consemnat o răsturnare de scor, după ce oaspeții conduceau la pauză. Golurile orădenilor au fost reușite de Feher și Vlad Rusu.

A fost un meci destul de disputat. Poli, o echipă foarte bună, o echipă omogenă, cu jucători de valoare, dar consider că noi am făcut un joc foarte bun, dacă nu cumva cel mai bun joc al nostru de acasă. Am intrat cu 0-1 de la vestiare, ca să zic așa, pe o neatenție, pe o greleală, dar ușor, ușor echipa a reacționat, am început să împingem jocul cât mai mult la poarta adversă. Am intrat cu 1-0 pentru Poli la pauză, dar eu mă bucur foarte mult că jucătorii noștri au avut o reacție foarte bună după pauză și s-a văzut o altă față a echipei, o altă atutudine și determinare. Din punctul meu de vedere, consider că rezultatul este echitabil”, a declarat, la finalul partidei antrenorul echipei Luceafărul, Cristian Lupuț.

De menționat că la meci au fost prezenți și circa 100 de fani ai echipei timișorene, care au asigurat fondul sonar al partidei.

Prin golul marcat în jocul cu ASU Poli, atacantul formației Luceafărul, Vlad Rusu a ajuns la cota 23 de goluri înscrise, se menține pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, dar s-a apropiat la un gol de liderul Valentin Alexandru, de la Dunărea Călărași.

În etapa viitoare, Luceafărul Oradea va juca în deplasare, cu Știința Miroslava, sâmbătă, 26 mai.

Florin Mihalca

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,355FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
892CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,580AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI