Echipa de handbal masculin CSM Oradea a participat la un puternic turneu de pregătire la Odorheiu Secuiesc

68

În perioada 16-18 ianuarie, echipa de handbal masculin CSM Oradea a participat la un puternic turneu de pregătire la Odorheiu Secuiesc. Formația antrenată de George Tăutu a întâlnit două formații angrenate în primul eșalon al țării, respectiv formația gazdă – ocupantă a primului loc într-o altă serie decât cea din care face parte CSM-ul în cel de-al II-lea eșalon.

Evenimentul s-a desfășurat în sistemul fiecare cu fiecare pe parcursul a trei zile. La eveniment au participat, alături de formația orădeană, Steaua București – locul 6 și CSM Făgăraș – locul 11 în Liga Zimbrilor, respectiv pe Szekje din localitate, lider cu punctaj maxim al Seriei C din Divizia A.

Iată rezultatele înregistrate de formația orădeană:

Joi: CSM Oradea – Steaua București 26-35 (11-17)
Vineri: CSM Oradea – HC Szejke Odorhei  31-41 (15-19)
Sâmbătă: CSM Oradea – CSM Făgăraș 21-42

Turneul a fost câștigat de CSM Făgăraș.

Reamintim că la jumătatea sezonului regulat, CSM Oradea ocupă locul 1 în Seria D a Diviziei A, având zece victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere. Cu un total de 31 puncte, bihorenii le devansează pe Unirea Sânnicolau Mare (27 puncte) și Universitatea Craiova (25 puncte).

Primul meci oficial din noul an calendaristic are loc pe 26 ianuarie (sâmbătă), cu începere de la ora 13:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea, intrarea fiind liberă. Oponent va fi CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, locul 4, cu 18 puncte.

 
Florin Mihalca
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.