Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea a efectuat un număr de 11 antrenamente în perioada 15-22 august anul curent

47

Prima săptămână de pregătire pentru noul sezon competițional s-a încheiat. Echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea a efectuat un număr de 11 antrenamente în perioada 15-22 august anul curent.

Bună parte a ședințelor de pregătire au fost fizice, desfășurându-se sub comanda antrenorului de pregătire fizică, Marius Marinău. Nu au lipsit însă nici antrenamentele de individualizare specifice jocului de baschet, sub îndrumarea lui Milan Mitrovic și Radovan Markovic. Firește, toate ședințele de antrenament au fost supervizate și realizate conform programului comun stabilit cu antrenorul principal Cristian Achim.

Astfel, baschetbaliștii au avut parte de tematici diferite, precum readaptare la efort, coordonare în regim de rapiditate, putere aerobă, agilitate, forță în regim de rezistență, putere lactacidă, readaptare la tehnica individuală și îndemânare (ball handbling). Antrenamentele s-au desfășurat pe stadionul Iuliu Bodola, în Parcul Salca, pe pista de alergare din incinta CSM Oradea Tenis Club, respectiv în pădurea Felix.

Un element important în această perioadă este legat de protecție și eforturile depuse în lupta cu pandemia. Fără îndoială, staff-ul medical al echipei este foarte atent la acest aspect, jucătorii și componenții staff-ului tehnic fiind informați cu privire la evitarea locurilor aglomerate. De altfel, fizioterapeutul Cristian Dan are sarcini suplimentare în această perioadă de pandemie.

Duminică a fost prima zi în care echipa de baschet nu are programat antrenament. Sportivii vor reveni la pregătire începând de luni (24.08).

La ședințele de antrenament au paricipat jucătorii autohtoni și cei străini proveniți din zonele verzi. Astfel, Giordan Watson și Aaron Broussard au primit un program de activitate fizică pe care o desfășoară în apartamentele unde își petrec perioada de carantină. Ambii au trecut în a 2-a săptămână de izolare, urmând ca de la 1 septembrie să se alăture echipei la pregătire.

Ultimul venit, americanul Stephen Holt a ajuns în România pe parcursul serii de vineri (21.08). El urmează aceeași procedură precum ceilalți jucători sosiți din Statele Unite, adică a fost carantinat pentru o perioadă de 14 zile.

A 2-a săptămână de pregătire a echipei de baschet se va desfășura cu accent tot pe parte fizică. Raportul între ședințele fizice și cele de antrenament specific se va echilibra în cursul următoarelor zile.

 
Florin Mihalca
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.