13.1 C
Aleşd
sâmbătă, 13 aprilie 2024

Deși a avut jocul în mână 60 de minute, FC Bihor a cedat amicalul de la Șimleu, cu SCM Zalău

Fotbaliștii de la FC Bihor și-au continuat miercuri seria jocurilor de verificare din această perioadă a pregătirilor. De această dată ei au evoluat pe terenul de iarbă de la Stadionul Măgura din Șimleu Silvaniei, în compania liderului Seriei a 10-a a Ligii a III-a, SCM Zalău.

- Publicitate -

La finalul jocului, scorul consemnat a fost 1-0 pentru echipa sălăjeană, dar în primele 60 de minute formația orădeană a avut o prestație bună, fiind în controlul jocului. În acel minut, antrenorul Florin Farcaș a efectuat însă șapte schimbări, iar acest aspect s-a simțit în joc, echipa din Zalău reușind chiar să înscrie în minutul 65, prin Vl. Fărcășan, golul care avea să fie și singurul al meciului.

Reușita echipei din Zalău a venit în urma unei lovituri libere executate din lateral. Mingea a fost centrată în colțul careului mic, de unde Vl. Fărcășan a deviat-o cu capul și a deschis scorul.

Dacă sălăjenii nu au avut alte ocazii clare de a înscrie, în schimb FC Bihor a ratat în primele 60 de minute de trei ori, prin Florin Chitaș, care a scăpat singur cu portarul, dar Miron a scos cu piciorul, și Sergiu Ciocan, de două ori. O dată și acesta a rămas singur cu goalkeeperul Miron, dar portarul Zalăului a respins în corner, iar la cealaltă fază a trimis peste poartă.

„A fost un joc bun al nostru în primele 60 de minute, un joc pe care l-am controlat, ne-am creat momente bune. Ne-am creat superiorități în zonele laterale, am dus mingea în suprafața careului de 16 metri, dar nu am reușit să finalizăm. Ne-am creat trei – patru ocazii bune până în minutul 60. Una peste alta, am făcut un meci bun, atât noi cât și adversarii noștri, pe o suprafață de teren cu iarbă. În sfârșit am avut un joc pe un teren cu iarbă, pentru că până acum jucasem numai pe sintetic. Pentru mine au fost mulțumitoare primele 60 de minute, pentru că până am făcut schimbările, am avut controlul jocului, am avut ocazii, după care sigur că m-a nemulțumit lipsa de concentrare și de reacție la o fază fixă, când au avut ei o lovitură liberă din lateral, iar pe o lipsă de marcaj au înscris, iar acest gol a făcut diferența în acest meci”, a declarat, la finalul partidei antrenorul echipei FC Bihor, Florin Farcaș.

Tehnicianul formației orădene a început partida de la Șimleu în formula: R. Bob – C. Jurj, Cs. Preklet, R. Farcaș, Al. Stoian – Al. Băican, R. Gunie – Sg. Ciocan, An. Moga, Fl. Chitaș – Sg. Jurj. Din minutul 60 au intrat: Sg. Bactăr, K. Gagyi, V. Calugher, B. Vasile, A. Vînău, A. Gîdea și M. Hosu.
Singurii jucători care au evoluat pe tot parcursul jocului și nu au fost schimbați au fost portarul Radu Bob și jucătorii de câmp Călin Jurj, Alexandru Stoian și Alex Băican.

Nu au putut evolua, fiind accidentați: A. Gal, L. Tincău și L. Ioviță.

În următoarea partidă amicală, FC Bihor va întâlni sâmbătă, 24 februarie, de la ora 12, la Baza Sportivă Transilvania Academy, echipa CSM Victoria Carei.

- Publicitate -
- Publicitate -
 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

35,206FaniÎmi place
1,737CititoriConectați-vă
787CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,570AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI