Deplasare răsplătită cu 3 puncte. Onix Râmnicu Sărat – ACS United Bihor Aleșd 0-3 (nedisputat)

1029
ACS United Bihor Aleșd
Foto ©️ ACS United Bihor Aleșd
Fotbalistele de la ACS United Bihor au recuperat punctele pierdute pe teren propriu, fără joc, cu Onix Râmnicu Sărat, tot la masa verde. 

Formația pregătită de Raul Bălăiban s-a deplasat la Râmnicu Sărat pentru jocul din etapa a 11-a a Ligii a 2-a, având ca obiectiv, victoria, pentru a-și putea menține poziția secundă din clasament care asigură participarea la barajul de promovare în primul eșalon. Cei aproximativ 600 de km au fost parcurși în maibine de zece ore, lucru deja obișnuit, pus pe seama infrastructurii rutiere precare din țara noastră. În ciuda dificultăților financiare cu care se confruntăechipa, conducătorii ACS United au făcut eforturi mari să asigure prezența la meciul de duminică. 

Delegația bihoreană aborda cu încredere jocul ce trebuia să se dispute ieri de la orele 11.00, însă, în cele din urmă, United nu a trebuit să depună efort pentru obținerea victoriei. Asta din cauza faptul că gazdele nu au putut să îndeplinească cerințele ROAF, asigurând la ora începerii jocului, doar unul dincei doi medici necesari startului de meci. Al doilea cadru medical a sosit la teren cu câteva minute după ora limită, iar brigada de arbitrii, aplicând regulamentul, nu a mai dat drumul la joc, echipa bihoreană urmând să aibă câștig de cauză la masa verde. 

Interesant este faptul că în tur, United a pierdut în condiții similare, partida programată pe terenul din Tileagd, la care a fost prezentă ambulanța și medicul delegat, dar a întârziat al doilea medic. La acel joc, clubul bihorean a sărit în ajutorul adversarelor împrumutându-le un rând de echipament (oaspetele au avut echipament asemănător cu cel al gazdelor, iar conform ROAF riscau pierderea meciului în caz că nu-și schimbau tricourile), însă, în cele din urmă a pierdut la masa verde. Acum Onix s-a confruntat cu probleme similare, urmând să piardă prin forfait. 

”Ne-am dorit mult să jucăm, dar se pare că punctele din disputa cu Onix nu se câștigă pe teren în acest sezon. Ne pare rău pentru adversarul nostru, mai ales că am trăit și noi sentimentul de frustrare cauzat de neîndeplinirea condițiilor organizatorice”, a precizat Raul Bălăiban, antrenorul formației bihorene care-și menține poziția secundă în clasamentul seriei a 3-a și are șanse foarter mari de a ajunge la barajul pentru promovarea în prima ligă. 

”Încheiem o săptămână foarte grea, în care misiunea primordială afost să găsim resursele financiare necesare efectuării deplasării la meci. În cele dinurmă, am reușit să câștigăm punctele puse-n joc, iar acum privim încrezător spre ultimele două meciuri rămase de disputat. Suntem foarte aproape de o performanță nesperată, prezența la barajul de promovare, care poate fi socotită ca un succes pentru întreg fotbalul bihorean”, a punctat președintele clubului Ficuț Csaba. 

ACS United a depus vineri, la Primăria Aleșd, un proiect pentru atragerea de fonduri nerambursabile, mizând pe sprijinul autorităților locale. ”În ciuda acestei pandemii care a afectat atât sportul, cât și toate celelalte domenii de activitate, Primăria Aleșd a alocat fonduri generoase pentru susținerea structurilor sportive din oraș, semn că are în conducere persoane care cunosc impactul sportului asupra comunității locale. În condițiile în care, în primele cinci luni ale acestui an, am fost singurul club local care a avut activitate, reprezentând cu cinste urbea, dar și județul Bihor, în fotbalul național, mizăm pe înțelegerea și sprijinul factorilor de decizie din Aleșd. Sumele solicitate sunt pentru respectarea cerințelor prevăzute de protocolul medical, prevenirea răspândirii Covid-19, dar și pentru a putea duce la bun sfârșit acest sezon în care am putea obține cel mai important rezultat din ultimii ani pentru întreg fotbalul bihorean”, susține conducătorul clubului aleșdan.

ACS United Bihor a efectuat deplasarea la Râmnicu Sărat cu următorul lot: Cioară Adriana – portar, Gheban Bianca, Farcaș Adriana, Chise Carla, Tyioran Maria, Moza Andreea, Zugun Ramona,Goga Georgiana, Tocai Alina, Barta Barbara, Ciule Bianca, Covaciu Diana, Crăciun Kinga, Marghină Bianca – jucătoare de câmp.

Miercuri, echipa bihoreană ar trebui să joace, pe teren propriu cu Măgura Bacău, dar meciul nu va avea loc (clubul din Bacău a anunțat FRF că nu se poate prezenta la meci), urmând să fie câștigat tot la masa verde. În aceste condiții jocul din ultima etapă, cel cu Poli Timișoara, devine crucială pentru United în lupta pentru accederea la barajul de promovare.

Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.