20.3 C
Aleşd
duminică, 8 septembrie 2024
Blue Container Aleșd

De vineri până duminică, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea va găzdui primul turneu din cadrul Cupei României la polo feminin

În acest sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea va găzdui primul turneu din cadrul Cupei României la polo feminin.

Vor participa patru echipe, între care și reprezentanta Oradiei, Crișul – Torpi.

Formația bihoreană va evolua sub această denumire, după ce a început o colaborare cu clubul Torpi din Tg. Mureș.

În afară de fetele de la CS Crișul, în bazin vor putea fi văzute la lucru și alte jucătoare orădence care în prezent joacă la echipele din Capitală, cum ar fi Johanna Toth, care se va reîntoarce, cu acest porilej acasă, acum însă pentru a apăra culorile echipei Rapid.

Celelalte două formații participante vor fi Steaua și Dinamo.

Prima etapă este programată vineri, de la ora 17, jocul de deschidere opunându-le pe CS Crișul – Torpi și Rapid, fapt care va consemna și un duel orădeano-orădean, având în vedere că Johanna Toth va evolua împotriva fostei sale echipe. Apoi, în meciul al doilea, Dinamo va juca cu Steaua.

Runda secundă este programată sâmbătă, începând cu aceași oră, 17, și va consemna duelurile Crișul Torpi – Steaua și Rapid – Dinamo.

În fine, ultima etapă va avea loc duminică dimineață, începând cu ora 9. Atunci, Crișul Torpi va juca cu Dinamo, iar Steaua cu Rapid.

Florin Mihalca

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,225FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
982CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,650AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI