CSM Oradea și Gojko Pijetlovic au ajuns la un acord cu privire la reluarea colaborării

43

CSM Oradea și Gojko Pijetlovic au ajuns la un acord cu privire la reluarea colaborării. Portarul echipei naționale a Serbiei în ultimul deceniu a semnat un contract cu valabilitate pentru sezonul 2019/20.

În vârstă de 36 ani, Pijetlovic are patru sezoane alături de CSM Oradea, între 2014 și 2018. El este unul dintre cei mai longevivi componenți ai echipei antrenate de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu. De altfel, cei doi tehnicieni au mai colaborat anterior cu portarul ex-iugoslav în două perioade diferite.

Cariera lui Pijetlovic cuprinde un titlu olimpic (2016) și un bronz (2012), două titluri mondiale, trei europene și zece trofee de Liga Mondială. Pe lângă medaliile de aur, el a strâns și alte clasări pe podium la cele mai importante evenimente din poloul european și mondial. De asemenea, el este multiplu campion și câștigător al cupei în Serbia, dar și în România.

Pijetlovic a ajutat CSM Oradea să câștige ultimele două din seria de nouă titluri naționale. El are trei titluri de campion al Serbiei, alături de Partizan Belgrad.

În sezonul 2018/19, după despărțirea de CSM Oradea, Gojko a evoluat în țara natală, la Sabac.

Dincolo de palmaresul cu adevărat impresionant, Gojko are o bogată experiență și o personalitate puternică, fiind un veritabil lider, calitate de care CSM Oradea va avea nevoie. Alături de palmaresul impresionant, experiența pur sportivă a portarului naționalei Serbiei poate fi de mare utilitate echipei orădene în următorul sezon competițional. Dincolo de aceste calități, Pijeltovic a devenit o personalitate remarcabilă în vestiarul echipei.

Cariera lui Pijetlovic a cuprins experiențe la următoarele cluburi: Vojvodina Novi Sad, Partizan Belgrad, Cattaro, Budvanska rivijera, Steaua Roșie Belgrad și Ferencvárosi TC.

 
Adrian Fora
Fondator și Redactor-șef al AlesdOnline, Adrian Fora lucrează în presa locală din 2007, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Asociaţiei DJ-lor Profesionişti din România. A început să lucreze ca Dj, reporter și apoi ca redactor-șef în redacția Radio Transilvania Aleșd. Scrie reportaje pe care le ilustrează adesea cu fotografii și informații din toate domeniile de activitate, plecând de la administrație și politică și ajungând pâna la sport sau la viața agitată a orașului Aleșd și a celorlalte localități din Bihor. Crede că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii.