3.8 C
Aleşd
vineri, 6 decembrie 2024
Blue Container Aleșd

CSM CSU Oradea se deplasează la Sibiu, acolo unde susține primul meci din anul calendaristic 2020

CSM CSU Oradea se deplasează la Sibiu, acolo unde susține primul meci din anul calendaristic 2020. Campioana României, ocupantă a locului al 2-lea în ierarhia la zi a Ligii Naționale de baschet masculin, cu un bilanț general de 9-2 în Grupa valorică A, se duelează cu următoarea clasată.

Adversar este BC CSU Sibiu. O cunoștință din anul 2019, atunci când cele două echipe au jucat de trei ori cu trofeul pe masă. Sibiul a triumfat în finala Cupei României, iar Oradea a ieșit învingătoare în finala Ligii Naționale, respectiv în SuperCupă.

Formația antrenată de către Dan Fleșeriu are 7-4 la general și se situează pe locul al 3-lea în clasamentul la azi. Galben-albaștrii au terminat anul 2019 cu o dublă în compania lui U-BT Cluj-Napoca. Unul dintre meciuri a contat pentru LNBM, iar celălalt pentru Cupa României. Ambele au fost adjudecate de clujeni, chiar dacă jocurile au avut diferite modalități de evoluție.
CSU Sibiu mizează pe șase jucători străini și spre deosebire de întâlnirile precedente cu CSM-ul, este de așteptat ca de această dată să evolueze fiecare dintre ei. Galben-albaștrii mizează pe mai multe guri de foc. Fără îndoială, la finalizare se remarcă Isaiah Philmore, însă nu trebuie omis Barry Stewart. Un alt scorer important poate să fie Jordan Chatman.

Pe de altă parte, Jared Jordan este un creator prin definiție, pentru ca tandemul Chris Cooper – Randal Falker să fie extrem de productiv în spațiul de trei secunde în ambele faze ale jocului. De altfel, pivoții echipei sibiene nu contenesc să caute și să găsească soluții de a-și ajuta echipa, fiind piese de mare utilitate pentru Sibiu atât din punct de vedere al angajamentului, cât și al experienței.

CSM CSU Oradea are o serie activă de nouă victorii pe plan intern. Aici sunt incluse opt succese în Liga Națională și unul în Cupa României. Ultimul eșec al roș-albaștrilor în competițiile organizate sub egida FR Baschet s-a consemnat în etapa a 3-a din actuala ediție de campionat, la Cluj-Napoca. De altfel, Oradea a câștigat 21 din ultimele 26 meciuri oficiale susținute pe plan intern (incluzând F4-ul Cupei României și playoff-ul LNBM 2018/19, respectiv SuperCupa, primele 11 etape din LNBM 2019/20 și primul meci din Cupa României 2019/20.

Se anunță o deplasare dificilă pentru bihoreni. Sala Transilvania este un loc în care se câștigă foarte greu, atmosfera de acolo împingând de la spate formația gazdă. Un grup de suporteri orădeni va sprijini CSM-ul în această partidă.

Meciul se dispută sâmbătă, ora 19:00, fiind transmis în direct la DigiSport 2. Partida contează pentru etapa a 12-a din Grupa valorică A în Liga Națională de baschet masculin.

 

URMĂREȘTE-NE ȘI PE

36,569FaniÎmi place
1,730CititoriConectați-vă
999CititoriConectați-vă
44CititoriConectați-vă
1,700AbonațiAbonați-vă

ULTIMELE ȘTIRI