CSM CSU Oradea a obținut cea de-a şasea victorie în Liga Națională de baschet masculin

48
CSM CSU Oradea

CSM CSU Oradea a obținut cea de-a şasea victorie în Liga Națională de baschet masculin. Campioana României a depășit Steaua București, scor 94-71, într-un meci desfășurat luni la Arena Antonio Alexe, contând pentru etapa a 8-a din Grupa valorică A.

Oradea a început partida cu Watson, Richard, Fometescu, Valeika și Zekovic. Roș-albaștrii au deschis scorul cu o triplă semnată Watson. Steaua a replicat, reușind să egaleze la 7, însă același conducător de joc al CSM-ului a avut formația bihoreană în avantaj. Scorul a devenit 18-9, însă militarii au redus din handicap și s-au apropiat la 24-18 după zece minute de joc.

Echipa gazdă a intrat în rotație, dar a făsit soluții de a puncta, având procentaje solide și o circulație bună a mingii. CSM-ul a marcat 26 puncte din spațiul de trei secunde și a reușit să se desprindă la peste zece lungimi, având superioritate atât la finalizare, cât i la recuperare, pase decisive și a terminat repriza cu doar două mingi pierdute. Scorul la jumătatea partidei era de 47-36.

Repriza secundă a fost controlată de gazde. Oradea a continuat să marcheze cu regularitate, având soluții atât de pe semicerc, cât și din spațiul de trei secunde. În schimb, nivelul de intensitate al oaspeților a fost scăzut, Steaua având probleme în ceea ce privește găsirea soluțiilor pentru finalizare. Diferența a urcat la un maxim de 29 lungimi, iar pe final antrenorii ambelor echipe au rotit toți jucătirii înscriși pe foaia de arbitraj.

Dragan Zekovic a totalizat 21 puncte, Giordan Watson a adăugat 16 puncte, 4 pase decisive, alți patru jucători având cel puțin zece puncte pentru CSM CSU Oradea. În replică, Strahinja Jovanovic a totalizat 22 puncte, 4 pase decisive, iar Radosav Spasojevic a terminat cu 14 puncte, 5 recuperări pentru Steaua.

CSM CSU Oradea bifează a 5-a victorie consecutivă în campionat și se menține pe locul al 2-lea în clasament, având 6-2 la general. Următorul meci are loc sâmbătă, 7 decembrie, ora 17:00, în deplasare, cu Dinamo Știința București.

 
Florin Mihalca
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.