CSM CSU Oradea a învins Dinamo Știința, la București, într-un meci contând pentru etapa a 9-a în Liga Națională de baschet masculin

57
CSM CSU Oradea

CSM CSU Oradea a învins Dinamo Știința, la București, într-un meci contând pentru etapa a 9-a în Liga Națională de baschet masculin. Formația antrenată de Cristian Achim s-a impus cu scorul de 78-62.

Partida a început cu Watson, Richard, Fometescu, Markovic și Valeika. Nivelul de concentrare și intensitate al orădenilor a fost extrem de scăzut la începutul partidei. Roș-albaștrii nu au avut energie, numărul greșelilor și impreciziilor în atac, respectiv al lipsei de agresivitate în apărare fiind vizibile. Oradea a terminat primul sfert cu mai multe reușite de pe semicerc din partea lui Watson. Scorul la prima pauză a fost de 19-15 în favoarea echipei bucureștene.

Dinamo Știința a rămas în avantaj în debutul celui de-al 2-lea sfert. Antrenorul Achim a rotit cu Petrescu, Reljic și Broussard, roș-albaștrii reușind să treacă în avantaj spre finalul primei reprize. Numărul greșelilor a scăzut însă la modul general prestația echipei bihorene a lăsat mult de dorit. Echipele s-au succedat de câteva ori la conducere, Arturas Valeika stabilind scorul pauzei de la linia de pedeapsă, 36-34 în favoarea CSM-ului.

Repriza secundă a început cu imprecizii de ambele părți, însă CSM-ul și-a elevat nivelul în apărare. Acest lucru a alimentat ofensiva, Oradea găsind soluții în jocul de tranziție. Roș-albaștrii au reușit un parțial de 17-6 cu care s-au desprins la 13 lungimi pe tabela de marcaj, ecart menținut până la capătul celui de-al 3-lea sfert, scor 57-44.

Avantajul CSM-ului a urcat la 15 lungimi în debutul secvenței decisive, însă formația gazdă a reacționat și a redus din deficit, determinându-l pe Cristian Achim să ceară un timp de odihnă. Reacția orădenilor a fost bună, ei desprinzându-se din nou pentru un final de meci lipsit de emoții.

Giordan Watson a totalizat 18 puncte, Kris Richard a adăugat 15, iar Nikola Markovic a terminat cu 11 puncte.

CSM CSU Oradea a obținut cea de-a 6-a victorie consecutivă și are 7-2 la general, ocupând în continuare locul II.

 
Florin Mihalca
Jurnalist la Radio Transilvania, Bihoreanul și AlesdOnline, absolvent a trei facultăți (Științe Politice, Jurnalism și Drept), Florin are o experiență de peste 20 de ani in presă, după ce a debutat 1997 la Radio Transilvania ca redactor sportiv. De-a lungul carierei, a mai colaborat cu Radio România Actualități, Radio Cluj, Radio Timișoara, TVS Oradea, Informația de Vest și Șapte Seri. Deși în prezent este un jurnalist generalist, pasiunea sa e sportul, de-a lungul timpului fiind implicat și la cluburi precum FC Bihor sau Liberty Salonta. Este și un cunoscut prezentator al evenimentelor sportive din Bihor.